Cum se zidește o casă

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Întotdeauna ți-ai dorit să ai casa ta, construită exact după dorințele tale. Acum, ești mai aproape ca oricând de îndeplinirea visului tău, așa că încercăm să-ți venim în ajutor cu unele informații referitoare la acest subiect.

Poate cea mai importantă întrebare în momentul în care te gândeşti să îţi construieşti sau să-ţi achiziţionezi o casă este cea referitoare la tipul materialului din care este construită.

În rândurile următoare ne vom referi mai mult la felul cum se construiește o casă, pentru ca acei dintre dumneavoastră care aleg să treacă la realizarea acestui lucru, să știe, în mare, la ce să se aștepte. Este mult de muncă, așa că aveți nevoie de multă răbdare și resurse financiare. Alegerea proiectului, a materialelor şi a finisajelor este una extrem de importantă pentru că este nevoie ca respectiva casă să fie  confortabilă, durabilă, izolată şi de ce nu, nu atât de scumpă. Poate cea mai importantă întrebare este cea care se referă la tipul materialului din care o vei construită. Dacă va fi casă de cărămidă, BCA te vei putea hotărî şi după ce vei citi informațiile de mai jos.

Construcţiile din beton celular autoclavizat (BCA) şi cele din cărămidă sunt cele mai întâlnite de pe piaţa românească atunci când vorbim despre materiale din care se construiesc locuinţele. Lemnul este folosit ceva mai puțin, cu toate că în ultima vreme a început să prindă un ușor trend ascendent. Primele două materiale au o durată de viaţă mai mare şi prezintă o siguranţă sporită în ceea ce priveşte structura de rezistenţă în comparaţie cualte materiale alternative.    BCA-ul a avut și el parte de conul lui de umbră și mult timp viitorii beneficiari ai unor case construite susţineau ferm că nu folosesc acest material din cauză că nu este calitativ. Se spunea despre el că presupune o izolare termică mai slabă, că ia foc cu uşurinţă, că cedează mai uşor la cutremure. Cu toate acestea, în ultimii ani însă, ponderea construcţiilor din BCA a crescut considerabil, iar utilizatorii materialelor susțin acum că aproape toate cele prezentate mai sus s-au dovedit a fi de fapt simple mituri.

Totuși, nu credem că greșim prea mult atunci când afirmăm că, totuși, cărămidă rămâne materialul preferat de construcţii atât al românilor, cât şi al europenilor în general. În fiecare an, potrivit statisticilor, în Europa, peste două milioane de noi locuințe sunt construite din cărămidă. Această cifră reprezintă 60% din totalul caselor și apartamentelor noi, ceea ce spune destul de multe, nu-i așa? Sunt popoare care încă folosesc aproape în toate construcțiile cărămida, cum ar fi italienii, francezii şi spaniolii, care foarte rar îşi fac o casă din alt material. Și asta chiar dacă o casă din cărămidă se construieşte cu mai multă greutate.

Avantajele BCA-ului și cărămizii

Evident, fiecare alege ce-i place sau îi convine mai mult. Cu toate acestea, diferențele nu sunt prea mari între cele două materiale de construcții. Astfel, pot suporta orice fel de acoperiş, inclusiv din ţiglă, care este considerat un material greu care nu este indicat în cazul caselor din lemn, de exemplu. Ambele permit o gamă largă de finisaje, atât la interior, cât şi la exterior. Se poate aplica orice fel de vopsea, tapet, gips carton sau chiar lambriuri de lemn, totul rămâne la la latitudinea dumneavoastră. De asemenea, sunt rezistente la dăunători, insecte şi rozătoare, fără a fi nevoie de tratamente speciale cum se întâmplă tot în cazul lemnului, nu au nevoie de multe lucrări frecvente pentru întreţinerea în timp, iar preţurile sunt aproximativ egale.

Cum zidești corect un perete de cărămidă?

Deși pare o treabă complicată la prima vedere, zidăria de cărămidă se face respectând anumite reguli simple. Cu toate acestea, dacă sunteți total pe dinafara subiectului, nu vă hazardați să construiți singur ce aveți nevoie și lăsați-o în seama specialiștilor. Vă va scuti de multe neplăceri. În rândurile de mai jos noi ne vom referi în special pentru cei care aleg totuși să facă singuri această operațiune.

Mai întâi, verificați bine suprafața pe care ați ales să construiți. Este important ca placa de beton pe care zidiți să fie cât mai dreaptă și mai bine nivelată. Pregătirea mortarului se face foarte ușor cu o mini-betonieră, dar nu uitați să verificați periodic consistența amestecului turnând mortarul într-o roabă. De reținut că pentru cărămizile pline trebuie să aveți între 8 și 13 centimetri, iar pentru cele cu goluri între 7-8 centimetri.

Poate ar trebui să te gândești serios și la ajutorul unui prieten, pentru că îți va fi destul de greu singur. Tot pentru a-ți fi mai ușor, după ce cureți bine placa, să întinzi cărămizile lângă pozițiile viitoare ale zidurilor ca să le ai mereu la îndemână, fără să fie nevoie să faci multe drumuri suplimentare. Nu-i așa că deja v-ați dat seama la ce e bun un ajutor atunci când construiești?

Acum, este timpul să începeți propriu-zis construirea. Dar, înainte de a trece efectiv la treabă și a așeza primul strat de mortar umezește suprafața. Dacă te afli peste placa de fundație ai grijă să ai deja hidroizolația făcută sau să folosești un mortar hidrofobizant. Așează prima cărămidă de la capătul din stânga al zidului și, folosind nivela, verifică orizontalitatea și verticalitatea blocului de cărămidă. Ajustează poziția după caz, după care du-te în celălalt capăt și procedează în același fel. Folosește-te acum de cordonul de direcție, pe care-l poți întinde pentru a uni capetele zidului și a te asigura că zidul este unul drept. Continuă așezarea primului rând de cărămizi și reia operațiunile pentru fiecare rând în parte până la terminare. Nu uita să să așezi un pat continuu de mortar (pentru a nu risca să te ”bucuri” de ceva găuri în zid) și să cureți mortarul în exces.

Specialiștii în construcții susțin că la baze, pentru a evita infiltrarea umidităţii în zidărie, este aplicat un strat de retenţie dintr-un strat de mortar de ciment, o folie de carton bituminos şi un alt strat din mortar de ciment sub primul rând de cărămizi. În plus, dacă vă doriți stabilitate, aveți grijă la felul cum așezați cărămizile. Cele orizontale şi cele de îmbinare dispuse alternativ conferă stabilitate zidului, și doar asta ne dorim, nu-i așa? Un mic amănunt: cărămizile aşezate de-a lungul zidului sunt denumite cărămizi orizontale, iar cele transversale cărămizi de îmbinare. Aveți mare grijă la prima cărămidă, pentru că de ea depinde tot zidul, așa că este nevoie de mare precizie atunci când o așezați.

Pentru primul rând de cărămizi este obligatoriu un pat gros de mortar pentru poziţionarea exactă. Poziţionaţi prima cărămidă în zid, cu orientarea precisă a acesteia. Aveți grijă să nu pierdeți direcția!

Lucraţi cu precizie! În caz contrar, pierdeţi direcţia!

Dacă rândul de jos s-a încheiat, urmează realizarea capetelor de zid în formă de trepte. Acestea pot fi orientate cu exactitate, fiind respectată linia cu precizie. De aceea vă spuneam mai sus de frânghia de trasat şi nivela, care sunt obligatoriu folosite în zidărie. Nu uitați să verificați de fiecare dată dacă zidul este sau nu drept.

Apoi, întindeţi sfoara pentru fiecare rând pentru poziţionarea exactă a cărămizilor. Dacă lungimea zidului este variabilă, aceasta ar trebui să fie un multiplu al lungimii cărămizilor și în acest fel nu veți fi nevoit să tăiaţi cărămizi. Având în vedere că între cărămizi se va aplica mortar, trebuie să calculaţi aproximativ un centimetru în plus pentru fiecare cărămidă. Pentru ultima cărămidă nu este luat în calcul acest ultim centimetru, deoarece nu mai este necesară îmbinarea cu mortar a altei cărămizi. Pentru stabilitate, trebuie să executaţi colţurile în formă danturată.

A venit și rândul colțurilor. Acestea trebuie realizate astfel încât rândurile de cărămizi să ajungă alternativ până la cantul exterior. În cazul ramificaţiilor, fiecare al doilea rând de cărămizi este realizat în formă de îmbinare (intercalat). Respectaţi în toate cazurile calculele de rezistenţă pentru obiectivul dumneavoastră de construcţii!

În această etapă a venit rândul zidul cu o grosime de 24 cm, care poate fi utilizat pentru zidărie interioară portantă şi pentru pereţi exteriori cu termoizolaţie suplimentară. Acesta este realizat în principal cu îmbinarea sub formă de blocuri sau cu zidire încrucişată. Deja vă simțiți precum Meșterul Manole, nu-i așa?

Rândul inferior de cărămizi este realizat ca strat de îmbinare. Dacă în raport cu lungimea zidului avem de-a face cu un număr par de cărămizi, cel de-al doilea rând începe cu două bucăți de cărămidă de trei sferturi şi o cărămidă de îmbinare. În cazul unui număr impar de cărămizi, acesta începe numai cu cele de trei sferturi. Celelalte cărămizi din acest rând sunt zidite sub formă de cărămizi orizontale. Puneți apoi cărămidă peste cărămidă şi, din nou, nu uitaţi sfoara de trasat. Rândurile următoare de cărămizi se repetă în această ordine, ceea ce înseamnă un rând de cărămizi de îmbinare, unul cu cărămizi de trei sferturi etc.

Acum, la zidirea încrucişată, rândurile de cărămizi orizontale alternează cu cele de cărămizi de îmbinare la fel ca la zidirea în bloc. În cazul unui număr impar de cărămizi, fiecare al doilea rând de cărămizi orizontale începe şi se termină cu bucăți de cărămidă de trei sferturi şi o cărămidă de îmbinare.

În cazul unui număr par de cărămizi, la fiecare al doilea strat de cărămizi orizontale alternează bucățile de cărămidă trei sferturi şi cele de îmbinare la începutul şi la finalul rândurilor de cărămizi.

Sunteți aproape gata. La una dintre ultimile etape de lucru, la zidul de 36,5 cm, toate rândurile sunt realizate din cărămizi orizontale şi de îmbinare. De la un rând la altul, pe latura aparentă este realizată o alternanţă între cărămizile orizontale şi cele de îmbinare. Rândul de jos începe cu bucăți de trei sferturi de cărămidă, în direcţia cărămizilor orizontale. În fine, rândul următor începe cu cărămizi de trei sferturi, în direcţia celor de îmbinare. Această etapă nu este una obligatoriue, pentru că zidul de 36,5 cm este utilizat în special la construcţiile cu mai multe niveluri.

Cam atât despre felul cum se zidește o casă. Suntem convinși că de acum veți apecia mai mult munca acelora care trudesc din greu în construcții.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *