Ce trebuie să știi despre execuția zidăriei

Zidirea este o etapă importantă în construcția casei. Indiferent de tipul structurii de rezistență a clădirii, etapele realizării zidăriei sunt aceleași. Dacă le cunoști, îți va fi mai ușor să urmărești calitatea execuției. Dacă ești nemulțumit, poți opri lucrările înainte să fie prea târziu. Te vei asigura, astfel, că zidurile casei tale sunt solide și nu riscă să se fisureze în timp.

Ce trebuie sa stii despre executia zidariei1

Picture 1 of 8

Importanța zidăriei

Lucrările de zidărie sunt printre cele mai importante lucrări de construcție. Constituie, în mare parte, construcția casei la roșu, dar sunt și parte din clădirea finisată. Zidăria este alcătuită, în general, din blocuri așezate după anumite reguli. Zidăria poate fi realizată la fel de bine din cărămidă, piatră, beton sau prefabricate. Ne vom opri, pentru început, asupra zidăriei din cărămidă, folosită pe scară largă în România.

Zidăria din cărămidă

O recomandă, în special, faptul că este rezistentă, ușor de executat și ieftină. Trebuie să ai în vedere faptul că există mai multe tipuri de zidărie din cărămidă. De exemplu, zidărie de cărămidă plină sau cu goluri.  Legarea cărămizilor în zidărie se realizează cu ajutorul mortarului. Spațiile dintre cărămizi, umplute cu mortar, se numesc rosturi. În funcției de poziția ocupată în zidărie, rosturile sunt orizontale sau verticale. Cele dintâi sunt vizibile pe toată lungimea zidului. Celelalte, longitudinale sau transversale, se văd pe înălțimea peretelui. Pentru că rosturile sunt importante la executarea unei zidării de calitate, trebuie să te asiguri că muncitorii respectă grosimea și poziționarea prescrise în proiect.

Etapele executării zidăriei

Nu spune nimeni că trebuie să lucrezi cot la cot cu zidarii atunci când îţi construieşti casa. Să ai însă câteva informaţii despre executarea zidăriei nu strică niciodată. De aceea e bine să ştii cel puţin care sunt fazele de lucru.

Mai întâi, se trasează elementele de zidărie pe fundaţie, pe planşee sau pe zidurile interioare. Apoi se trece la întinderea şi nivelarea mortarului. În continuare, se zidesc cărămizile. Aici poţi da o mână de ajutor, dacă vrei să ai satisfacţia că ai pus, la propriu, o cărămidă la temelia casei tale. Se îndepărtează excesul de cărămidă sau mortar. Se verifică verticalitatea şi orizontalitatea cu dreptarul şi nivela. Şi în această etapă te poţi implica, dacă ştii că poţi fi un observator obiectiv. Se fac apoi ultimele finisări.

Reguli la executarea zidăriei de cărămidă

Dacă ştii câteva reguli de executare a zidăriei, nu vei mai urmări cu emoţii lucrările. Vei şti exact ce fac muncitorii din echipa pe care ai angajat-o şi asta îţi va da şi linişte, şi satisfacţie.

În primul rând, zidăria se aşază în rânduri orizontale, pe toată suprafaţa construcţiei.  Înainte de orice, cărămizile se umezesc cu apă. Execuţia se începe de la colţuri sau din golul unei ferestre sau uşi. Întreruperile în timpul zidăriei se lasă în formă de trepte. Sunt interzise întreruperile în dreptul buiadrugilor (grinzile de deasupra uşilor sau ferestrelor). Pe ultimul rând al zidăriei nu se pune mortar. Primul şi ultimul rând de cărămidă se aşază de-a curmezişul.

Dacă ai câteva informații de bază despre zidărie, altfel vei privi cum casa crește sub ochii tăi. Pentru că vei înțelege rostul fiecărei cărămizi așezate bine și frumos la locul ei. Și, dacă îți face plăcere, vei putea să pui și umărul la treabă. Vei avea, astfel, mulțumirea că ți-ai construit casa cu mâna ta.

Surse foto: a142.idata.over-blog.com, reynet-couverture.fr, bricolage-tunisie.com, ent-mauget.com, ggi-tg.com, jobprogress.com, schlaefermasonry.com, dsconcretemasonrydemo.com, northernbuildingservices.com


Lasă un Comentariu...

*