Tot ce trebuie să știi despre cărămidă

Cărămida este un material de construcție artificial, rezultat dintr-un amestec de argilă, nisip, apă și alte elemente precum betonul sau zgura, uscat ulterior la soare sau ars într-un cuptor special. Cărămida este considerată unul dintre cele mai complete și complexe materiale de construcție, fiind folosită cu succes în construcția unor clădiri și monumente ce au rămas în istorie, cum ar fi Marele Zid Chinezesc sau Colosseumul din Roma. De asemenea, cărămida este folosită pentru proiectarea structurilor de rezistență, pentru zidurile interioare sau pentru decorarea unor suprafețe interioare sau exterioare.

caramida

Există trei tipuri de cărămizi: clasică, de sticlă sau aparentă.

Cărămida clasică este cea realizată din ceramică sau din amestecul de argilă, nisip și apă. În ultimul timp, în compoziția unei cărămide, pe lângă amestecul clasic de materiale, se adaugă anumite ingrediente precum porțelanul sau samota. Cărămida clasică la rândul ei poate fi de două feluri, compactă (plină) folosită de obicei pentru zidării, și cărămida poroasă la nivel exterior.

Cărămida de sticlă este folosită mai ales pentru construirea unor ferestre sau a unor pereți drepți, care să pună în valoare proprietățile sale excelente de transmisie a luminii. Despre cărămida de sticlă vom vorbi mai mult la sfârșitul acestui articol.

Cărămida aparentă este folosită mai mult cu scop estetic, în placarea unor fațade sau a unor ziduri exterioare ce doresc să arate a cărămidă obișnuită. Acest tip de cărămidă se mai folosește și la interior, pentru înfrumusețarea unei arcade sau a unui șemineu, dându-i un aer rustic. Diferența dintre cărămida clasică și cea aparentă este faptul că cea din urmă a suferit un proces mai amplu de fabricare. Mai exact, cărămida aparentă și-a diversificat forma și compoziția, fiind arsă la temperaturi mult mai mari (aproximativ 1200 grade Celsius) și devenind astfel mai rezistentă la acțiunea factorilor de mediu. La fel ca și cărămida clasică, cărămida aparentă poate fi compactă sau poroasă și este rezistentă la temperaturile cele mai ridicate și la cele mai mari șocuri.

Avantajele folosirii cărămizilor

Avantajele folosirii cărămizilor într-o construcție, indiferent de felul sau forma ei, derivă de fapt din proprietățile de bază ale cărămizii. Iată care sunt cele mai importante avantaje pe care ar trebui să le iei în considerare în momentul în care dorești să realizezi o lucrare de construcții folosind cărămizile:

Izolare fonică și termică

Fiecare construcție necesită folosirea cărămizilor de o anumită grosime. Dacă grosimea este aleasă corect, cărămizile pot oferi o izolare fonică foarte bună. În general, pereții interiori și plafoanele realizate din cărămidă asigură un nivel minim al zgomotelor din exteriorul sau interiorul casei.

În ceea ce privește izolarea termică, ar trebui să știi faptul că această izolare termică este dată de fapt de procesul de fabricare al cărămizilor. Astfel, în urma arderii amestecului de materiale din care este fabricată cărămida, rumegușul este ars complet iar în locul lui rămân niște pori care se umplu cu aer și imprimă proprietatea de a izola termic o construcție. Mai mult decât atât, cărămida este un bun păstrător de căldură. Mai exact, casele construite din cărămidă se răcesc foarte greu pe perioada iernii, pierderile de căldură fiind minime, dar rămân și răcoroase în sezonul canicular. Totodată, cărămida absoarbe umezeala din interiorul construcției și o eliberează în exterior. În acest fel, nu vei avea probleme precum apariția igrasiei sau a mucegaiului.

Rezistență și stabilitate

O casă construită din cărămidă este mult mai puțin supusă riscurilor decât o casă construită din BCA sau alte materiale de construcție. Cărămida nu se degradează ușor și are o durată de viață foarte mare, motiv pentru care rezistența cărămizilor nu se schimbă în timp, ba chiar își păstrează pe tot parcursul duratei de viață structura compactă și stabilă.

Cărămizile sunt ignifuge, nu întrețin arderea și împiedică răspândirea flăcărilor. Procesul de fabricare a cărămizilor presupune o ardere a acestora într-un cuptor cu aproximativ 1.000 grade Celsius. Prin urmare, cărămizile pot suporta fără nici un fel de problemă astfel de temperaturi.

Specialiștii recomandă folosirea cărămizilor pentru construcțiile din zone seismice, deoarece acestea au puternice proprietăți mecanice și fac față cu succes unor cutremure.

Durata de viață

Ne place să spunem că o construcție realizată din cărămidă durează o viață! Cărămida este un material cu o durată de viață foarte mare în comparație cu alte materiale de construcție. După cum aminteam la începutul articolului, monumente istorice precum Marele Zid Chinezesc sau Colosseumul au fost realizate din cărămidă și au rezistat până în zilele noastre, doar cu lucrări de întreținere. Mai mult decât atât, dacă structura construcției este una solidă iar materialele folosite sunt de bună calitate, întreținerea clădirii va fi minimă.

Simbolul sănătății

S-a dovedit faptul că o casă din cărămidă asigură un aer sănătos în interiorul acesteia datorită compoziției naturale și a structurii sale poroase. Mai exact, zidul de cărămidă este printre puținele materiale de construcții care permite circulația vaporilor de apă din interior către exterior, prevenind în acest fel formarea mucegaiului sau a diverselor bacterii. Totodată, peretele din cărămidă respiră ușor, păstrând calitatea aerului la un nivel ridicat.

Dezavantajele folosirii cărămizilor

Ca orice alt material de construcție, și cărămida presupune anumite dezavantaje, pe care le vom expune în ceea ce urmează:

Costul ridicat

Dacă te gândești să îți construiești o casă din cărămidă, trebuie să iei în considerare costurile, care includ: prețul de achiziție, transportul, montajul și alte materiale de construcții suplimentare, fără de care nu poți ridica construcția. Analizând toate aceste costuri, vei constata că o construcție din cărămidă este destul de scumpă, spre deosebire de construcțiile din BCA, spre exemplu.

Dacă optezi pentru cărămidă, în ciuda costurilor mari, asigură-te că achiziționezi o cărămidă de bună calitate. Iată la ce trebuie să fii atent atunci când mergi la cumpărături:

  • Să aibă forma și dimensiunile regulate și fețele cât mai netede și plane
  • Să nu aibă crăpături sau corpuri străine în compoziția sa
  • Să aibă o culoare cât mai uniformă
  • Să nu fie prea poroasă (pentru a nu absorbi prea multă apă)
  • Să aibă un coeficient de conductivitate termică cât mai mic (aproximativ 0,33) și un indice de reducție sonoră de aproximativ 40

Consum mare de material

O construcție din cărămidă necesită un consum mare de material deoarece cărămizile cu goluri interioare face dificilă tăierea acesteia la dimensiunile potrivite, iar acest lucru duce chiar și la 10% pierderi din totalul materialului. Totodată, cărămizile cu goluri interioare sau fețe neregulate necesită un consum mai mare de mortar pentru încărcarea acestora și o cantitatea mai mare de material folosit pentru finisarea pereților. În concluzie, dacă te gândești să îți construiești o casă din cărămidă, ia în considerare acele pierderi de material, dar și consumul mai mare de material pentru zidit sau finisaje.

Greutate mare

Cărămida este un material destul de dens, spre deosebire de celelalte materiale de construcții, prin urmare, are și o greutate destul de ridicată. Dacă optezi pentru o astfel de construcție, va trebui să îți întărești structura de rezistență, lucru ce presupune un cost suplimentar cu betonul și armătura. De asemenea, fundația casei va trebui să fie mai mare, iar grinzile și stâlpii casei vor avea dimensiuni mai mari, tocmai pentru a putea susține construcția din cărămidă.

Dificultate în montarea de accesorii

Dacă ai ales pereții din cărămidă, ar trebui să te gândești și la amenajarea interioară a casei, deoarece vei întâmpina probleme în momentul în care vrei să găurești pereții pentru a monta anumite accesorii precum tablouri sau oglinzi, sau pentru a monta obiecte de mobilier precum corpurile suspendate.

Dificultate la tăiat

Dacă ți-ai construit o casă din cărămidă, iar peste câteva ani vrei să îți înlocuiești instalația sanitară sau vrei să reamenajezi casa, va fi foarte greu să faci asta fără să dărâmi peretele, deoarece decuparea sau dărâmarea parțială după anumite dimensiuni a unui perete din cărămidă poate fi o misiune imposibilă.

Cărămida de sticlă – ultima inovație

Până acum am vorbit despre cărămizile clasice sau cele aparente. A venit însă momentul să abordăm un subiect care se află în tendințe – cărămida de sticlă. Acest tip de cărămidă a apărut în urmă cu aproximativ 25 de ani, fiind folosit mai ales în fabrici, dar abia în ultimii ani a început să fie pus în valoare în cadrul locuințelor, cărămizile din sticlă fiind adevărate vedete în cadrul anumitor stiluri arhitecturale.

Unii specialiști consideră cărămida de sticlă unul dintre cele mai spectaculoase materiale de construcții, datorită aspectului translucid și vălurit care are o dublă funcționalitate: asigurarea iluminatului natural și păstrarea intimității. Cărămida de sticlă este fabricată în diverse culori: albastru, galben, roșu, verde sau maro, poate avea diverse forme și dimensiuni și cu siguranță poate crea o atmosferă inedită și confortabilă.

Dacă e să comparăm cărămizile de sticlă cu foile de sticlă tradițională, vom vedea că are următoarele avantaje: sunt mai rezistente, sunt bune izolatoare termice și fonice, oferă un aspect estetic deosebit și sunt perfecte pentru încăperile unde nu există ferestre. Din categoria dezavantajelor cărămizilor de sticlă, amintim: montarea lor necesită un efort destul de mare, nu permit aerisirea spațiului pe care îl delimitează și poate apărea astfel un efect de seră, aspectul lor este destul de greu de întreținut.


Lasă un Comentariu...

*