Cărămizile din lemn, prietenoase cu mediul

Ați decis să vă construiți propria casă. De aceea, un pas important îl reprezintă materialele de construcție, care trebuie să fie cât mai rezistente, să aibă un raport bun preț-calitate, și nu în ultimul rând, ar trebui să fie mai prietenoase cu mediul, în condițiile în care poluarea a atins cote alarmante. De altfel, acest ultim aspect, al materialelor ecologice de construcție, în construcțiile moderne au un rol important.

Deja cunoaștem că lemnul și lutul sunt dintre cele mai bune materiale ecologice de construcții, dar ați auzit vreodată despre cărămizile din lemn?

Ce este o astfel de cărămidă, v-ați putea întreba. Răspunsul este, în aparență, simplu: este un mic bloc standard de lemn dotat de elemente de fixare high-tech datorită cărora peretele montat din cărămizi din lemn va servi o lungă perioadă de timp. Specialiștii susțin că avantajele acestui tip de cărămizi sunt multiple, iar datorită prelucrării foarte amănunțite a tuturor părților de cărămidă, nu veți avea nevoie la așezarea cărămizilor de garnitura de etanșare suplimentară și obturatoare din material plastic care sunt de obicei toxice și nu prea ”prietenoase” cu mediul înconjurător.

Cărămida de lemn nu poate fi fabricată din orice copac. Pentru a fi corespunzătoare, este fabricată din copaci de specii rășinoase de înaltă calitate, cum ar fi zada, pin, molid și cedru. Dimensiunile standarde ale acestei cărămizi sunt 650x190x60 mm.

caramizi lemn 1

Picture 1 of 5

Primul avantaj al folosirii acestor cărămizi de lemn este faptul că o astfel de locuință nu are nevoie de timp pentru contracție care, la rândul său, poate duce la deformarea pereților. Al doilea avantaj rezultă din faptul că pereții nu au nevoie de finisare suplimentare, și puteți trece imediat la instalarea de uși, ferestre și scări. Al treilea avantaj al acestei tehnologii este că nu aveți nevoie să închiriați echipamente mari și nu trebuie să cheltuiți bani pentru materiale de etanșare suplimentare, garnituri, ipsos și clei, ceea ce reduce considerabil costul construcției, precum și îmbunătățește partea ecologică.

S-ar părea că aceste cărămizi de lemn sunt ideale pentru a se preta construcțiilor de case, fiind pline de avantaje. Cu toate acestea există opinii, care avertizează împotriva utilizării acestui material într-o climă continentală. Dar în construcția caselor de vară suburbane acest material este optim. Cărămida din lemn permite să construiți ușor și rapid orice structuri pe un teren de dacea: case de grădină, garduri, paturi de flori etajate, etc.


Lasă un Comentariu...

*