Ce înseamnă o baie ultramodernă în 2019?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Un stil modern de amenajare poate expune caracteristici de design diferite, în funcție de preferințele personale. Putem regăsi, însă, câteva concepte și strategii de bază: forme geometrice, culori neutre, un minimum de obiecte decorative și materiale naturale. Avansul tehnologic împinge limitele modernismului în mod constant, iar dacă anul acesta îți dorești să actualizezi stilul de design din baia ta, iată ce presupune o baie ultramodernă în 2019.

Păstrează un stil minimalist

Ultramodern și minimalist sunt cuvinte care merg mână în mână în domeniul amenajărilor interioare. Nu aglomera suprafețele aflate la vedere cu sticle de șampon și gel de duș, creme și loțiuni de corp sau diferite accesorii de baie. Luând în calcul alegerile cromatice care definesc stilul modern minimalist (tonuri de alb, negru, gri și maro), încearcă să păstrezi o coeziune la nivelul întregii încăperi, ascunzând privirii obiectele care ar încărca inutil spațiul. În acest sens, alege soluții de depozitare închise, în care poți păstra toate lucrurile necesare, iar în exterior amplasează-le doar pe cele care nu atrag sau obosesc privirea (de exemplu, prosoape și suluri de hârtie igienică albe).

Instalează o cadă modernă

În ziua de azi, ultra modern înseamnă high tech. Cum poți aduce tehnologia în camera ta de baie? Nimic mai simplu, dacă instalezi o cadă hidromasaj, care va eleva aspectul întregii încăperi. Te așteaptă clipe de relaxare extraordinare, datorită jeturilor de apă care vor “topi” punctele de tensiune create la nivelul musculaturii tale, iar stresul acumulat va dispărea instantaneu.

Schimbă oglinda cu un ecran smart

Pentru o baie super modernă, regândește spațiul ocupat de clasica oglindă de deasupra chiuvetei și schimb-o cu un ecran smart. Astfel vei putea fi la curent cu știrile zilei în timp ce îți faci toaleta sau să urmărești prognoza meteo pentru a nu lăsa vremea să te ia prin surprindere. Oglinda de tip ecran se conectează la rețeaua de internet și are o interfață ușor de utilizat, pentru ca tu să o poți personaliza după bunul plac.

Include natura în amenajare

Iată că stilul ultra modern nu se limitează la tehnologie, ci poate include cu succes natura într-o amenajare a băii. Plasează un ghiveci cu o plantă verde la nivelul privirii, pe una din suprafețele goale, iar întreaga încăpere va fi înviorată. Ai opțiunea de a așeza la ieșirea din cadă un covoraș de baie din materiale naturale, care să ofere o atingere delicată tălpilor tale. De asemenea, poți invita natura în camera ta de baie prin utilizarea lemnului, care se armonizează de minune cu stilul modern.

Spune DA conceptului hygge

Nordicii știu cel mai bine cum să încorporeze modernismul în design-ul băii, iar popularitatea stilului de amenajare hygge demonstrează acest lucru. O baie hygge se traduce printr-un spațiu personal într-un cadru modern, un adevărat sanctuar de relaxare și confort, care permite privirii să circule prin încăpere fără a fi distrasă. Dacă alegi texturi naturale, culori neutre și reunești ideile de amenajare într-un stil ce oferă calm, liniște și soluții moderne, atunci nivelul hygge a fost atins!

Iată cum poți moderniza camera ta de baie în anul 2019, incluzând cele mai noi inovații din domeniul design-ului interior! Echilibrul dintre tehnologie și natură poate să dea naștere unei amenajări de succes, care să-ți transforme baia într-un spațiu ultra modern.

Sursa foto: https://pixabay.com

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *